Românii din jurul României

Români de departe, români de mai aproape, români din jurul României: iată cum ne definim răspândirea în lumea largă după 1989. Există, însă, români fără rădăcini în ţară, fără părinţi, fără bunici, fără copii sau rude apropiate? Probabil că da, însă într-un număr infim. Toţi românii din lume au plecat din arcul Carpaţilor, de pe râurile şi văile munţilor noştri, din oraşele sau satele patriei noastre, iarba verde de acasă îi urmăreşte pretutindeni. Nu toţi doresc să se întoarcă definitiv în ţară, dar nu e unul să nu-şi poarte în suflet dorul după locurile lăsate în urmă. Către această patrie din sufletul fiecăruia vin cu dorul şi programele mele. Vreau ca românilor să le meargă bine pretutindeni unde se află. Să le fie casa casă, să le fie masa masă – cum se spune în colindele noastre.

Dar mai vreau şi să le fie sufletul curat, să nu se ruşineze că sunt români, să-şi poarte cu mândrie prin lume numele, limba lor frumoasă, obiceiurile lor, credinţa strămoşească, felul de a fi. Deghizarea nu este o soluţie, nu te poţi ascunde de tine însuţi nici măcar între străini. Europa, lumea civilizată în general, nu aprobă răspunderea colectivă pentru un rău individual. Nimeni nu te condamnă în vreum fel pe tine dacă a greşit altul. A-ţi ascunde identitatea de teamă să nu fii asociat cu cei răi este o dovadă de slăbiciune, de micime sufletească. Românii sunt un neam tare, puternic, nu se ruşinează de uscăturile din pădurea verde, nu ascund gunoiul sub preş. Dacă a scăzut cumva tăria şi puterea lor datorită celor 50 de ani de oprimare – atunci să se uite la popoarele din jur, la popoarele în mijlocul cărora s-au aşezat, să-şi încarce de la ele bateriile sufleteşti. Întărirea sufletului, mândria de a fi români – face parte din programul meu. Românii în lume trebuie s-o ducă bine, să prospere, să fie exemplu pentru cei de acasă şi pentru cei în mijlocul cărora s-au stabilit. Pentru aceasta ei trebuie să fie chibzuiţi, să-şi pună mintea şi fantezia creatoare la lucru, să adune iar nu să risipească, să nu se lase amăgiţi de himere, să fie uniţi între ei, să se ajute în limitele omenescului. Cred că mândria exagerată a unora dintre ei a fost speculată, li s-a propus să devină proprietari peste noapte împrumutându-se la bănci cu dobânzi împovărătoare, iar acum se văd proprietari cu datorii înrobitoare. Omul învaţă din greşeli – şi ajungă cele de până acum. Dacă ar fi avut o organizare solidă, un cadru unde să se sfătuiască între ei, un organism care să le asigure continuu sfatul competent – mai mult ca sigur nu se ajungea la această situaţie. Fiecare român a fost vânat singur de tentaţii în spatele cărora se află interese de grup. Faţă de grupuri – declarate pe faţă ca grupuri sau ascunse – nu se rezistă de unul singur, ci numai în grup. Românii trebuie să ştie unii de alţii, să-şi cunoască unii altora bucuriile şi necazurile, reuşitele şi înfrângerile de moment. Organizarea grupurilor de români face parte din programul meu.

Credinţa noastră strămoşească este creştină iar Europa este covârşitor creştină. După cum ştim, ortodocşii şi catolicii sunt în dialog, caută ce-i uneşte mai mult decât ce-i deosebeşte. A ne purta în lume credinţa creştin ortodoxă este o obligaţie de la strămoşi. A construii biserici noi, a folosi spaţii din bisericile celelalte pentru oficierea cultului nostru strămoşesc – este o dovadă de românism. A-i respecta pe românii catolici sau grecocatolici, pe românii de alte confesiuni – este o datorie general omenească pe care trebuie să ne-o asumăm în lume, aşa cum ne-o asumăm în ţară. Religiozitatea este trăsătura de bază a omului secolului XXI. Noi, românii, aducem Europei un flux nou de credinţă, în zilele de sărbătoare umplem lăcaşurile de cult, participăm cu sufletul deschis la slujbe, avem sădit în noi culturl rugăciunii, purtăm mai toţi în buzunarul de la inimă sau pe bordul maşinii o icoană pe care o privim cu evlavie când ne pică sub ochi, când ne amintim de ea. Am văzut bisericile româneşti din Spania în sărbătorile Crăciunului şi m-au impresionat prin numărul mare al credincioşilor, prin ţinuta slujbelor. Spaniolii înşişi sunt impresionaţi de religiozitatea românilor. Cunosc cupluri mature de spanioli – dar şi de irlandezi, danezi – care pentru frumuseţea ritualului ortodox au dorit să fie a doua oară cununaţi în bisericile noastre. Ce e mai frumos decât ca, în clipa de vârf a vieţii, în momentul unirii prin căsătorie, mirele şi mireasa să poarte coroane pe cap, să fie unşi pentru momentul lor astral cu mirul sfânt? Ei sunt pentru o clipă împăraţii lumii, este clipa lor de stăpânire asupra universului –pentru că au preluat în stăpânire taina tainelor: taina de a da viaţă, de a perpetua omenescul pe lume. Fără religie, programul meu n-ar putea să existe. Dar nici fără iarba verde de acasă. Mlădiţa de salcie sau ramura de prun, florile dalbe ale mărului de care ne vor aminti în curând colindele, acestea nu se pot uita, fac parte din fiinţa noastră. Suntem un neam de colindători: colindăm lumea - dar ne şi colindăm între noi la fiecare început de an. Ştiţi care este refrenul colindelor: „N-am venit să cerem – am venit să dăm!”. Primiţi acest program sufletesc ca pe o colindă. Gândiţi-vă, însă, că nu pot, nu mă lasă conştiinţa de româncă, de fiică a patriei, să nu vă cer, totuşi, să vă gândiţi şi la întoarcere. Fără voi suntem mai puţini, mai îngânduraţi, mai îngrijoraţi. În vizită sau definitiv, cuvântul „acasă” pe care vi-l aduc în minte este în voi înşi-vă. Păstraţi-l Aşa aş fi vrut eu să fie perceput mesajul meu către electorat, însă, din nefericire, politicianismul de azi are o valoare cel mult mediocră abordând teme şi teze truistice, adică ale nevoilor curente şi medii. Valorile trebuie să fie aspiraţia spre nou, spre inedit cu un pronunţat caracter de substanţă. Ceea ce reproşez eu, personal, politicii de după 1989 pană azi este tratarea problemelor grave prin formule rigide. Trebuiesc condiţii noi, înfăptuiri exemplare pentru un partid nou. Nu trebuie sa fii asul ideilor ca să fii înţeles. Românii trebuie să strălucească personal acolo unde sunt. România are nevoie de experienţa lor dură, pe care le-a oferit-o străinătatea. E adevărat, aici nu-i aşteaptă nici măcar promisiuni. Vom crea centre de consiliere şi consultanţă la care îi vrem parteneri de dialog pentru a-i reintrega în viaţa României. România are nevoie de fiecare român din cel mai indepărtat loc al globului. Destinul fiecărui român face parte din destinul României. O vorbă din bătrani spune că şi lângă un gard dacă stai îi ţii proptea. E momentul să ne pese mai mult ca ieri de destinul nostru şi de cel al celui de langă noi. Numai implicându-ne, fiecare cu cât de puţin, arătăm că ne pasă de noi, de neamul nostru şi de ce e în jur. O nouă politică vrem să inaugurăm prin noul partid, aceea a soluţiilor inedite, a “buzunarului inimii”, a lui „iarba verde de acasă”, dându-i un nou sens pragmatic şi mai ales religios. Românul de astăzi şi de mâine nu mai poate gândi în căutarea adevărului numai prin soluţii logice, are nevoie revelaţia metafizică a religiei. Noi ne sprijinim pe Dumnezeu, rodul investigaţiilor de ordin epistemologic. Societatea este un element cultural, o promovare a ideilor, a intelectului. Însingurare sau patriotism? Politica este un patriotardă, nu ţine de patriotism. O gargară, în sensul vulgar, cu electoratul. Ne trebuie o solidaritate superioară din suma valorilor, nu din suma numerală a populaţiei. Românii au nevoie de modele, de valori autentice la care să se raporteze şi care să-i reprezinte. Gândind lucid, nu numai pentru mine ca nou promovată în politică, ci şi pentru colectivitatea mea dragă, care este poporul din care mă trag, sunt decisă să nu mai stau deoparte şi să mă implic constructiv în procesul de consolidare şi valorificare a patrimoniului şi potenţialului romînesc, folosind toată pregătirea şi experienţa acumulate. Aşa să îmi ajute Dumnezeu.

George Enescu MP3 from Free MP3 Downloads